”Misiunea Lidershipului este să creeze mai mulți lideri, nu mai mulți adepți” – Ralph Nader. Eu cred cu tărie că și misiunea Coachingului este aceeași

Life Coachingul este un parteneriat sinergic între Client si Coach bazat pe încredere, sinceritate şi respect reciproc.

Procesul de Life Coaching este centrat în exclusivitate pe agenda Clientului: pe aspiraţiile, nevoile, dorinţele, visele şi obiectivele lui.

Atât la începutul procesului de Coaching cât şi în timpul şedintelor periodice, Coachul încurajaza, provoacă, susţine şi stimulează Clientul să se autodescopere şi să-şi clarifice ceea ce îşi doreste să dobandească.

Coachul are la bază presupoziţia că Clientul deţine toate informaţiile necesare pentru a reuşi. Şi tot Coachul este deţinătorul încrederii necondiţionate în capacitatea clientului de a-şi găsi propriile răspunsuri, de a-şi găsi acţiunile potrivite pentru a progresa şi de a-şi asuma responsabilitatea pentru a le pune în aplicare. De aceea, în timpul şedintelor, Coachul este un aliat al Clientului şi-i pune întrebări pentru a-l stimula să descopere şi să conştietizeze aceste informaţii, deseori inconştiente. Deşi câteodată pot părea provocatoare, Coachul pune aceste întrebări fără intenţia de a-i judeca clientului convingerile, valorile sau obiectivele. Scopul lor este de a identifica posibilele credinţe limitatoare sau stări emoţionale infertile care încetinesc sau blochează Clientul în realizarea a ceea ce-şi propune.

Pe parcursul procesului de Life Coaching, un Coach NLP facilitează întelegerea de către Client a naturii, importanţei şi efectelor menţinerii problemei cu care acesta se confruntă şi susţine generarea de catre Client de soluţii pe deplin ecologice, specifice atât acestuia cât şi provocării sau dificultăţii cu care acesta se confruntă. Datorită pregătirii sale speciale, rolul Coachului NLP în acest proces este de a-i facilita Clientului conştientizările, schimbările de stare emoţională, de acţiune şi de motivare.

În cursul procesului de coaching, Coachul nu dă sfaturi sau sugestii Clientului, procesul fiind unul generativ, în care aceştia co-crează, imaginează sau adaptează ad-hoc o modalitate de găsire a unei soluţii. De aceea, orice proces de Coaching implică asumarea unei doze de nesiguranţa, de nedeterminare a rezultatelor şi a modalităţii de obţinere a lor, asociată însă cu flexibilitatea şi convingerea fermă a Coachului că aceste rezultate apar. Iar când apar, rezultatele sunt specifice fiecărui client şi se manifestă în ritmul cel mai potrivit pentru viaţa şi evoluţia acestuia.

De aceea, viziunea mea despre Life Coaching este cea din perspectiva NLP, în care procesul de coaching este abordat ca o modalitate de auto-cunoaştere şi dezvoltare personala, un proces de însoţire a Clientului într-o explorare interioara cu scop multiplu: de găsire a sensului şi semnificaţiei profunde a fiecărei provocari majore cu care acesta se confruntă, de stabilire a rolului şi responsabilităţilor Clientului în acele contexte de viaţă şi deconvertire a acestor provocari în oportunităţi de integrare şi armonizare a elementelor din realitatea lui interioară.

(adaptare dupa Joseph O’Connor – Coaching cu NLP si Daniel Bichiş – Associate Coaching NLP)

 

Share