”Misiunea Lidershipului este să creeze mai mulți lideri, nu mai mulți adepți” – Ralph Nader. Eu cred cu tărie că și misiunea Coachingului este aceeași

Oamenii vorbesc unii cu alţii de mii de ani.A existat şi (poate) încă mai există bunul samaritean, prietenul, duhovnicul, etc, pentru fiecare dintre noi. Şi atunci cum a devenit acest lucru o “meserie” de 50, 100, 200, 500 de Euro pe oră, sau (câteodată chiar) mai mult? Şi de ce este atât de important să existe un “contract” între Client şi Coachul său?

Contractul este un acord, o înţelegere, dintre două sau mai multe persoane, ce priveşte tipul de activitate şi de relaţie pe care ei o vor avea împreună pe durata colaborării lor. 

Societarea umană în ansamblu are la bază şi este fondată pe înţelegeri implicite şi explicite despre cum putem trăi relaţionând unii cu alţii. Contractul este una dintre căile prin care prin care oamenii vor, sau încearcă cel puţin, să structureze şi să pună ordine într-o lume imprevizibilă, impredictibilă şi potenţial periculoasă. Este greu să obţii shimbări, beneficii sau efectele dorite fără a avea o structură, fără ca să nu ai nici o aşteptare. De aceea, Coachul nu poate să nu încheie un contract cu clientul său în cadrul procesului de coaching.

Diferenţa între a vorbi cu cineva apropiat (bunul samaritean, prietenul, duhovnicul, etc) şi interacţiunea cu un profesionist, cel a cărui profesie este “schimbarea” sau “performanţa”, este că în relaţia cu acesta există de obicei o negociere pentru atingerea unui obiectiv, a unui efect al relaţiei şi a timpului petrecut împreună. Această negociere poate sau nu să includă o descrierea clară şi precisă de schimbare a unui anumit tip de comportament în altul sau chiar de dobândire a unui comportament nou. Totodată, cei doi pot agreea împreună cine şi în ce fel se vor măsura aceste schimbări comportamentale precum şi în ce interval de timp vor începe rezultatele să apară.

O altă diferenţă majoră este caracteristica acestei activităţi de negociere, de “contractare”, care îl implică şi responsabilizează atât pe Coach cât şi pe client, participarea lor pornind de la poziţii egale de parteneri ce se respectă reciproc şi au nevoie unul de celălalt pentru atingerea obiectivului. Astfel, ambii parteneri au atât drepturi cât şi obligaţii, formale sau informale, ce decurg din acest contract.

Cercetările arată că fără existenţa unui contract de cele mai multe ori relaţia dintre coach şi client se încheie brusc şi fără rezultat după un oarecare număr de şedinţe datorită aşteptărilor diferite, dar neclarificate, dintre cei doi. Mai mult, cercetările au demonstrat că rezultatele dorite apar în cazurile în care contractul a fost bine negociat şi a întărit relaţia dintre client şi coach, etapa de contractare oferind cadrul de respect şi înţelegere reciprocă a obiectivului urmărit.

Din aceste perspective, un “contract” devine în accepţiunea mea: “o înţelegere unitară şi agreată atât de Client cât şi de Coach asupra obiectivului urmărit pecum şi acordul liber exprimat al ambilor parteneri de a realiza anumite activităţi necesare de investigare sau de facilitare a progresului schimbării, simultan cu exprimarea respectului şi încrederii din partea ambilor parteneri pentru susţinerea eforturilor făcute de celălalt şi a bunei relaţii dintre ei”.

Una dintre implicaţiile acestei definiţii este aceea că clientul, ca parte activă în contract, are întreaga responsabilitate de a decide când şi dacă va pune în practică în viaţa lui de zi cu zi activităţile pe care le-a identificat în cursul şedinţelor şi s-a angajat singur să le ducă la îndeplinire ca parte a schimbării pe care şi-o doreşte.

Nu mai puţin adevărat este însă şi că un contract nu trebuie în nici un fel să îngrădească flexibilitatea de explorare, descoperire şi creştere a autonomiei clientului într-o lume în continuă schimbare şi haotică în esenţă. De aceea, orice definire a unui contract suferă inerent de anumite faze ciclice de explorare, clarificare, rafinare şi uneori chiar schimbare a obiectivului iniţial într-unul mai potrivit cu realităţile vieţii clientului din acel moment. Acest proces de adaptare este unul natural cu care atât coachul cât şi clientul se întâlnesc oricum zilnic în afara sesiunilor dintre ei. Faptul însă că cei doi sunt parteneri cu drepturi egale în această colaborare face ca activitate de renegociere şi prioritizare a obiectivelor să aibă un rol catalizator al relaţiei dintre ei. Totodată, aceasta recontractare are şi un rol benefic pentru client după închieirea perioadei contractate prin efectul de integrare de către acesta a unui model validat experienţial de luare a deciziilor şi testat de client în timpul procesului de coaching.

De multe ori însă clientul nu ştie exact ce îşi doreşte şi de aceea este necesar un prim contract de pregatire, de explorare. De exemplu, atunci când unii dintre clienţi intră în procesul de coaching cu o imagine de sine scăzută poate fi mult mai important ca în prima etapă să ajungă se înţeleagă pe sine şi să se accepte aşa cum sunt şi nu să-şi stabilească “musai” obiective SMART(ER). Este interesant de reamintit un paradox al teoriei schimbării care postulează că “schimbarea apare atunci când cineva devine ceea ce este, nu atunci când încearcă să fie ceea ce nu este” (The Paradoxical Theory of Change – Arnold Beisser).

La fel de complicat, dacă nu chiar şi mai complicat, este cu clienţii care chiar “nu ştiu” sincer ce vor de la viaţă. Cum poţi să îţi accesezi potenţialul când te cunoşti şi cunoşti atât de puţin? Consider că pentru aceşti clienţi este de-a dreptul abuziv să le soliciţi să-şi “definească” obiective. În esenţă, cel mai bun contract iniţial este tot unul explorare, urmat de unul de clarificare şi abia apoi unul de schimbare, cât despre descoperire şi dezvoltare nici nu cred că poate fi vorba în prima etapă.

Chiar însă şi pentru clienţii care “pare că ştiu exact ce vor” încă de la prima şedinţă se întâmplă câteodată ca nici ei să nu fie pe deplin conştienţi de impactul, importanţa şi magnitudinea efectelor pe care schimbarea pe care şi-o doresc o va avea în toate ariile vieţii. Asta îi face să se simtă “împotmoliţi”, “împiedicaţi” sau “încetiniţi” să îşi atinga scopurile şi ajung în decursul procesului de coaching să înţeleagă că orice comportament uman serveşte la satisfacerea unei anumite nevoi de cele mai multe ori inconştientă şi care duce la un conflict intern între diferitele părţi ale sinelui.

Prin urmare, în activitatea de coaching se pot diferenţia cel puţin 4 tipuri de “contracte”:

  1. Contractul de Explorare este pentru clienţii care declară că au o stare internă de tristeţe, de nemulţumire generală, dar nu pot clarifica ceea ce vor cu excepţia faptului că “vor să se simtă mai bine”. Ei se cunosc foarte puţin şi nu sunt capabili să îşi definească o schimbare comportamentală. Este evident că nu se poate face nici o schimbare în viitor până când ei nu descoperă cine sunt în prezent. Cleintul are nevoie de o călatorie interioară cu cineva de încredere pentru a explora teritoriul problematic şi a-şi descoperi identitatea.
  2. Contractul de Clarificare – Clientul ştie în mare măsură ceea ce vrea sau poate defini schimbarea comportamentală dar nu ştie care este problema şi nici ce are de făcut. De exemplu, cineva care vine disperat că nu reuşte să aibă o relaţie de cuplu. Clientul (bărbat sau femeie) reuşeşte să iniţieze o relaţie, se întâlnesc de căteva ori şi după aceea el sau ea nu-l mai caută pe celălalt. În primul rând, ei sunt interesaţi să descopere ceea ce îi face ca să saboteze această relaţie apoi să descopere ce anume pot face diferit, ce anume din comportamentul lor este de schimbat şi în ce fel.
  3. Contractul de Schimbare Clientul ştie atât care este problema pe care o are cât şi ceea ce urmăreşte să obţină şi are abilitatea să descrie obiectivul dorit în termeni de schimbări comportamentale. De exemplu, un manager nou în funcţie care realizează că are o prezentare de făcut şi că lui îi este teamă să vorbească în public.
  4. Contractul de Dezvoltare (obţinerea Autonomiei) – este pentru clienţii care îşi doresc “să fie mai mult din ei însăşi”. Sunt de obicei clienţii care au mai fost în procese de dezvoltare personală şi au descoperit deja o serie de lucruri necunoscute despre ei înainte de asta. Ei intră într-un nou proces, de coaching, pentru a obţine mai mult din ceea ce sunt deja. Un contract de schimbare comportamentală ar fi complet nepotrivit în acest caz.

În concluzie, un contract este pe de-o parte o necesitate iar pe cealaltă o limitare. De aceea, atât Coachul cât şi Clientul pleacă de la premiza că fiecare interacţiune umană este diferită şi că doar prin încrederea unuia în celălalt îşi pot realiza obiectivele. Însă, atât în viaţa de zi cu zi cât şi în procesul de coaching, acest deziderat are nevoie pe de o parte de claritate şi structură iar pe de altă parte de creativitate şi flexibilitate.

Iar acest lucru nu se poate obţine (de cele mai multe ori) de unul singur!

 
Share